Cazul Pungesti

Pentru cei conectati cat de cat la realitatile romanesti este imposibil sa nu se fi intrebat in ultimele zile ce se intampla de fapt la Pungesti, Vaslui. Trebuie sa fii rupt de realitate pentru a nu te intreba ce a starnit aceasta razmerita, rascola sau cum s-o mai fi chemand.
Precizez de la inceput ca incerc sa ma pozitionez in afara oricareia dintre cele (cel putin) doua tabere create in jurul acestui fenomen, insa ambele teorii merita putina atentie:
1) Taranii de la Pungesti sunt manipulati, prin intermediul unor persoane si organizatii interpuse, de catre Gazprom si puternicele servicii de informatii rusesti;
2) Chevron vine cu o soluţie energetică ce ne-ar putea afecta existenţa pe termen mediu şi lung, distrugând echilibrul natural in zona si provocand astfel o reactie legitima din partea localnicilor.

Primul lucru care iti atrage atentia este faptul ca partizanii fiecareia dintre cele doua teorii vin cu argumente a caror logica nu poate fi contestata şi cu probe de natura a sustine fiecare dintre cele doua pozitii.

1) Faptul ca rusilor nu are cum sa le placa ideea de a pierde din cota de piata pe care o au in momentul de fata pe piata gazelor naturale si a energiei conventionale este mai mult decat evident.
Faptul ca au suficienta influenta si suficiente mijloace, conventionale si neconventionale, de manipulare a opiniei publice si de declansare a unor miscari de amploarea celor de la Pungesti este la fel de evident. Mai mult decat atat, exista si antecedente in ceea ce priveste asemenea interventii din partea Gazpromului.

2) Pe de alta parte, sunt la fel de evidente si efectele pe care le are asupra mediului exploatarea gazelor de sist prin fracturare hidraulica. Exista o sumedenie de exemple, incepand cu cele din Statele Unite si continuand cu cele din America de Sud, zone prin care Chevron a trecut, otravind mediul prin utilizarea acestei tehnologii.

Totusi cred ca discutia nu se limiteaza la analiza celor doua teorii. Ar trebui sa luam in calcul si alti factori inainte de a trage o concluzie, iar acest lucru il putem face raspunzand la cateva intrebari, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:
1) Avem nevoie de resursele reprezentate de aceste depozite de gaz de sist?
2) Daca da… avem nevoie de o companie americana pentru a ne ajuta sa le exploatam?

In ceea ce priveste raspunsul la prima intrebare, cred ca acesta nu poate fi decat DA, chiar cu riscul de a-i supara pe locuitorii Pungestiului si pe militantii ecologisti de acolo.

Raspunsul la a doua intrebare insa ma tem ca este NU. Am ales, nu stiu de ce, sa fim afectati de un conflict iscat intre exponentii intereselor americane si cei ai intereselor rusesti, uitand de faptul ca, la un moment dat, eram capabili sa luam singuri decizii referitoare la soarta noastra si ca, de-a lungul timpului, am fost capabili sa ne ocupam de exploatarea propriilor noastre resurse fara sprijinul „binevoitorilor” al caror unic interes este, desigur, acela de a ne ajuta pe noi sa sapam dupa aurul din muntii nostri sau dupa gazele de sub campiile noastre.

Oare ce s-o fi intamplat cu universitatile de profil din tara asta, universitati care exportau pe vremuri unii dintre cei mai buni specialisti in exploatarea combustibililor fosili? Parca nu cu foarte multa vreme in urma inginerii formati in Romania erau cautati si apreciati in Orientul Mijlociu, in Africa si in alte zone in care au contribuit la dezvoltarea industriei minierere si a celei petroliere.

Si, pentru a reveni la tema conflictului de la Pungesti, de cand am uitat sa mai vorbim unii cu altii? De cand au ajuns sa ne conduca personaje al caror rol se termina odata cu incasarea comisioanelor oferite de „binevoitorii” de peste mari si tari? Daca exploatarea gazelor de sist este necesara si se poate face in conditii de siguranta, de ce nu s-a straduit nimeni sa le explice oamenilor alora simpli de la Pungesti toate astea? De ce nu si-a batut nimeni capul sa faca o analiza detaliata pe care sa o traduca in cuvinte usor de inteles pentru toata lumea? Daca interesul general este acela de a se valorifica aceste resurse energetice, sunt convins ca se putea ajunge la o solutie agreata de toata lumea. Chiar si o eventuala expropriere ar fi fost rezonabila si posibila, cu o conditie: sa se realizeze legal, adica „cu dreapta si prealabila despagubire”.

Dar asemenea rezolvari nu vor putea fi puse niciodata in practica atata timp cat ministrii din guvernele noastre, indiferent ca vorbim despre USL sau PDL, despre partide de stanga sau partide de dreapta (care, Doamne iarta-ma, o fi de dreapta?!), nu vor reusi sa comunice cu cei care i-au cocotat in scaune decat prin intermediul jandarmilor, inlocuind cuvantul si ratiunea cu bastonul si bataia.

Posted in Uncategorized | Tagged , , , , | Leave a comment

Justiția împotriva justiției

Asistăm de ceva vreme la un război al magistraților… Un război nu al magistraților cu nedreptatea, nu al magistraților cu infracționalitatea, ci al magistraților cu magistrații. Asta în măsura în care considerăm procurorul magistrat și nu un agent al puterii executive sau un avocat al Statului, așa cum ar fi normal sa fie.

Sunt vreo doi-trei ani de când, cel puțin la nivelul Iașiului, D.N.A.-ul s-a transformat într-un soi de instanță de control judiciar, un control judiciar exercitat uneori chiar anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești, sau chiar anterior introducerii acțiunii. Un fel de „îndrumător” al activității instanțelor de judecată; numai că în acest caz nu avea de-a face cu decizii de îndrumare, ci cu dosare penale de îndrumare. Dosare penale pe care sunt trecute atât numele judecătorilor care au avut îndrăzneala de a pronunța hotărâri neconforme cu punctul de vedere al vreunui procuror zelos, cât și numele avocaților care au avut îndrăzneala să-și apere clienții împotriva autorităților centrale sau locale, chiar dacă mijloacele folosite nu au fost altele decât cele puse la dispoziție de Codul de procedură civilă. Aceste situații descalifică în mod clar procurorul ca și magistrat, calificându-l mai degrabă ca și avocat al Statului, un avocat care poate folosi mijloace mult mai puternice decân noi, cei care ne și asumăm calitatea de avocat. Mă refer aici la mandatul de reținere, la ordonanța de începere a urmăririi penale, la trimiterea în judecată și alte asemenea arme care pot discredita un om sau care îi pot distruge cariera.

Nu am putut să nu observ că, în ultimii doi-trei ani, înstanțele ieșene nu mai pronunță decât foarte rar hotărâri de admitere a acțiunilor având ca obiect uzucapiunea sau constatarea unui drept de proprietate asupra unui imobil. Nici nu e de mirare, având în vedere presiunile exercitate asupra magistraților care au avut nefericita inspirație de a admite asemenea acțiuni în trecut și asupra avocaților care au avut la fel de nefericita inspirație de promova sau a susține, în numele clienților lor, acțiuni din categoria menționată. Practic, în loc să cântărească probele și să își formeze astfel o opinie, pe care ulterior să o insereze în hotărârea pe care o pronunță, magistratul este nevoit să analizeze întâi care dintre modurile de soluționare a cauzei îi poate aduce mai puține neplăceri. Nu este greu de ghicit care va fi decizia în momentul în care omul din cealaltă parte a barei va avea două opțiuni: o soluție (corectă sau nu) în care crede, dar care poate da naștere la presiuni din partea D.N.A.-ului,  și o altă soluție (corectă sau nu) în care nu crede, dar care este inofensivă pentru el.

Mă întreb, în acest context, câtă încredere mai putem avea în actul de justiție. Câtă încredere putem avea în soluțiile pronunțate de magistrați presați, unii chiar terorizați (indiferent dacă o recunosc sau nu), de spectrul pierderii carierei sau chiar al libertății?

Până unde va merge această presiune exercitată asupra actului de justiție de un organ special scăpat de sub orice control, care nu răspunde în fața nimănui pentru erorile sau abuzurile comise?

Cât timp va trebui să ne mai îndoim de corectitudinea hotărârilor judecătorești adoptate sub presiune? Fiindcă, la urma urmei, influențarea activității jurisdicționale prin asemenea presiuni este cel puțin la fel de nocivă ca și influențarea acestei activități prin acte de corupție. Tot o formă de corupere este și asta, doar că nu mai vorbim de coruperea prin diverse foloase, ci despre o corupere prin teroare.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Magistratul

“Deliberarea

Iesim din sala. Teoretic, trebuie sa mergem intr-un birou sa dam solutiile. Intru la mine: e plin – a venit o duduie care vinde bijuterii si toate colegele mele sunt calare pe ea. Mergem in biroul unui coleg. Acolo mai delibereaza un complet. Intram si noi. Incepem deliberarea. Iau primul dosar si imi dau cu parerea. Colegii sunt de acord, e un dosar pe care nu l-au vazut nici unul. Il iau pe urmatorul – aici sare colega de complet ca ea e de parere sa ii dam dreptate decanului. Noi am cam fi de alta parere, dar colega se ofera chiar sa motiveze ea dosarul – asa da, suntem de acord sa ii dam dreptate.Urmeaza un dosar in care constatam dupa n-shpe termene ca o parte nu a fost citata. Nimeni nu a observat pana acum. Cu regret il repunem pe rol.La dosarul asta dam o amanare de pronuntare – nici unul nu l-am vazut. Oficial, vom spune ca necesita timp pentru deliberare, avand in vedere obiectul cauzei bla, bla.In alt dosar constat ca mi s-au depus concluzii scrise in sala cu probe noi. E salvarea mea, repus pe rol pentru a fi discutate in contradictoriu de parti.Nu la fel procedez cu urmatoarea cauza, unde e aceeasi situatie. Prea multe repuneri pe rol inseamna ca nu am analizat bine dosarele. Asa ca dam solutia. In unanimitate, desigur. Oricum, suntem complet de recurs, nu mai are cine sa ne verifice hotararea mai sus.Grefiera ne aduce un dosar de saptamana trecuta, cica e cu amanare de pronuntare. Scap o injuratura. Suntem asa de obositi… As mai da o amanare, dar deja au fost trei in dosarul asta si bate la ochi. Incep sa rasfoiesc la sfarsit si vad niste concluzii misto, facute ca la scoala. Ok, mergem pe mana avocatului. Urmeaza sa il caut sa ii cer discheta, sa nu mai scriu eu inca o data la calculator daca tot preiau concluziile sale. Colega tipa dupa grefiera: ii da niste bani si o trimite la chiosc sa ii cumpere ceva. Ceva femeiesc, pricep eu. Nu ma bag. Daca aia e fraiera si accepta, treaba ei.Colegul de suferinta ma zoreste: are o intalnire si trebuie sa o stearga. Ma grabesc.In dosarul care urmeaza, solutia e ori asa, ori invers, avem argumente si pro, si contra. Ce sa facem? Dam pe invers, ca e mai usor de motivat.Urmeaza un dosar cu o exceptie nasoala. Ar trebui sa cautam o carte sa ne mai documentam, insa incercam sa rezolvam situatia din amintiri. Colegul e pentru admiterea exceptiei, eu sunt pentru respingere. Al treilea decide: se admite si, deci, terminam dosarul. Ma vad nevoit sa renunt, asa ca dau si eu pe admitere – ce, sunt prost sa motivez opinia separata?! Imi trece prin cap ca erau niste reguli cu privire la cine isi spune primul parerea in complet: parca cel mai tanar si parca ala fara functie de conducere – nu le mai respecta nimeni.Inca un dosar, inca o amanare de pronuntare. Doar nu o sa ii stric ziua colegului. Deja acesta iese pe usa. Ii strig ca sa nu uite sa semneze minutele maine pentru dosarele ramase pe capul meu sa le hotarasc singur. Da, singur, caci colega a deschis messenger-ul. Gata, am pierdut-o! Mi-e ciuda pe ea: mai inainte am analizat un dosar in care aveam nevoie de o lege si ne-a spus senina ca nu stie sa umble in LEGIS. Bine ca se pricepe la altele. Din cauza ei a trebuit sa imi storc creierii sa imi amintesc ce scrie prin lege. Sper sa o fi nimerit.Ma duc in birou. Imi trag o cafea si sorb o tigara. Ies pe hol: in dreptul salii de judecata, un batranel asteapta pronuntarea. Sper ca glumeste! Il bat pe umar si il trimit la grefiera, sa ii citeasca din minuta. Cine mai face pronuntari in sala de judecata?!Reflectez: inca o zi de impartit dreptatea a trecut…Ce bine merge completul meu: toti gandim la fel, de fiecare data decidem in unanimitate. Urmatoarele doua sedinte am scapat de citit: conduc ceilalti, deci fac o pauza. Intre timp, poate vrajesc o grefiera sa imi motiveze ceva hotarari, ca am vazut ca incep a se pricepe. Ma simt implinit!Mi-am adus aminte ca sunt aia de vand produse prin instanta. Ies grabit sa ii caut: vreau si eu o cravata noua. Si ieftina, desigur. Poate chiar cu plata in rate.” (Autor necunoscut mie)

Nota:  Textul nu imi apartine si nici nu cunosc autorul (pentru a putea cita in mod corect), insa am considerat ca rezoneaza in cel mai evident mod cu putinta cu titlul acestui blog.

Posted in Uncategorized | 1 Comment

In deschidere…

Bun venit! Mi-am propus sa creez acest blog ca un spatiu de intalnire a ideilor profesionistilor din domeniul justitiei, dar si ca un loc in care cei ce au trecut prin diverse experiente legate de acest domeniu ni le pot impartasi tuturor.

Fiind incepator in ale blogging-ului, ii invit pe toti cei care au sugestii sau idei legate de tematica abordata sa mi le impartaseasca.

Aside | Posted on by | 1 Comment