Magistratul

“Deliberarea

Iesim din sala. Teoretic, trebuie sa mergem intr-un birou sa dam solutiile. Intru la mine: e plin – a venit o duduie care vinde bijuterii si toate colegele mele sunt calare pe ea. Mergem in biroul unui coleg. Acolo mai delibereaza un complet. Intram si noi. Incepem deliberarea. Iau primul dosar si imi dau cu parerea. Colegii sunt de acord, e un dosar pe care nu l-au vazut nici unul. Il iau pe urmatorul – aici sare colega de complet ca ea e de parere sa ii dam dreptate decanului. Noi am cam fi de alta parere, dar colega se ofera chiar sa motiveze ea dosarul – asa da, suntem de acord sa ii dam dreptate.Urmeaza un dosar in care constatam dupa n-shpe termene ca o parte nu a fost citata. Nimeni nu a observat pana acum. Cu regret il repunem pe rol.La dosarul asta dam o amanare de pronuntare – nici unul nu l-am vazut. Oficial, vom spune ca necesita timp pentru deliberare, avand in vedere obiectul cauzei bla, bla.In alt dosar constat ca mi s-au depus concluzii scrise in sala cu probe noi. E salvarea mea, repus pe rol pentru a fi discutate in contradictoriu de parti.Nu la fel procedez cu urmatoarea cauza, unde e aceeasi situatie. Prea multe repuneri pe rol inseamna ca nu am analizat bine dosarele. Asa ca dam solutia. In unanimitate, desigur. Oricum, suntem complet de recurs, nu mai are cine sa ne verifice hotararea mai sus.Grefiera ne aduce un dosar de saptamana trecuta, cica e cu amanare de pronuntare. Scap o injuratura. Suntem asa de obositi… As mai da o amanare, dar deja au fost trei in dosarul asta si bate la ochi. Incep sa rasfoiesc la sfarsit si vad niste concluzii misto, facute ca la scoala. Ok, mergem pe mana avocatului. Urmeaza sa il caut sa ii cer discheta, sa nu mai scriu eu inca o data la calculator daca tot preiau concluziile sale. Colega tipa dupa grefiera: ii da niste bani si o trimite la chiosc sa ii cumpere ceva. Ceva femeiesc, pricep eu. Nu ma bag. Daca aia e fraiera si accepta, treaba ei.Colegul de suferinta ma zoreste: are o intalnire si trebuie sa o stearga. Ma grabesc.In dosarul care urmeaza, solutia e ori asa, ori invers, avem argumente si pro, si contra. Ce sa facem? Dam pe invers, ca e mai usor de motivat.Urmeaza un dosar cu o exceptie nasoala. Ar trebui sa cautam o carte sa ne mai documentam, insa incercam sa rezolvam situatia din amintiri. Colegul e pentru admiterea exceptiei, eu sunt pentru respingere. Al treilea decide: se admite si, deci, terminam dosarul. Ma vad nevoit sa renunt, asa ca dau si eu pe admitere – ce, sunt prost sa motivez opinia separata?! Imi trece prin cap ca erau niste reguli cu privire la cine isi spune primul parerea in complet: parca cel mai tanar si parca ala fara functie de conducere – nu le mai respecta nimeni.Inca un dosar, inca o amanare de pronuntare. Doar nu o sa ii stric ziua colegului. Deja acesta iese pe usa. Ii strig ca sa nu uite sa semneze minutele maine pentru dosarele ramase pe capul meu sa le hotarasc singur. Da, singur, caci colega a deschis messenger-ul. Gata, am pierdut-o! Mi-e ciuda pe ea: mai inainte am analizat un dosar in care aveam nevoie de o lege si ne-a spus senina ca nu stie sa umble in LEGIS. Bine ca se pricepe la altele. Din cauza ei a trebuit sa imi storc creierii sa imi amintesc ce scrie prin lege. Sper sa o fi nimerit.Ma duc in birou. Imi trag o cafea si sorb o tigara. Ies pe hol: in dreptul salii de judecata, un batranel asteapta pronuntarea. Sper ca glumeste! Il bat pe umar si il trimit la grefiera, sa ii citeasca din minuta. Cine mai face pronuntari in sala de judecata?!Reflectez: inca o zi de impartit dreptatea a trecut…Ce bine merge completul meu: toti gandim la fel, de fiecare data decidem in unanimitate. Urmatoarele doua sedinte am scapat de citit: conduc ceilalti, deci fac o pauza. Intre timp, poate vrajesc o grefiera sa imi motiveze ceva hotarari, ca am vazut ca incep a se pricepe. Ma simt implinit!Mi-am adus aminte ca sunt aia de vand produse prin instanta. Ies grabit sa ii caut: vreau si eu o cravata noua. Si ieftina, desigur. Poate chiar cu plata in rate.” (Autor necunoscut mie)

Nota:  Textul nu imi apartine si nici nu cunosc autorul (pentru a putea cita in mod corect), insa am considerat ca rezoneaza in cel mai evident mod cu putinta cu titlul acestui blog.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to Magistratul

  1. Unii spun ca e o “confesiune” reala, dar eu nu vreau sa cred acest lucru. Dupa cum am marturisit deja, textul nu imi apartine, insa as dori sa cunosc autorul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s